De când am tigaia de cupru o folosesc la maxim, adică zilnic. Prin urmare toate legumele din reţeta de faţă, le-am călit în tigaia de cupru şi apoi le-am pus pe pizza. Delicios!
4 porţii
INGREDIENTE:
Sos roşii:
1 căciulie usturoi, tocat mărunt
ulei de măsline
1 conservă sos Cirio de roşii tăiate cuburi
bulion- tot Cirio
sare, piper
salvie proaspătă, tocată mărunt
Compoziţie:
2 vinete, curăţate de coajă şi tăiate cuburi
1 dovlecel, curăţat de coajă, seminţe şi tăiat cuburi
1 ardei roşu, iute, curăţat de seminţe şi tocat mărunt
1/4 ghimbir proaspăt, curăţat şi ras mărunt
6 frunze de salvie verde. tocate mărunt
oregano, nucşoară, sare, piper
30 buc. roşii cherry
ulei de măsline
Altele:
4 blaturi pizza
parmezan ras
brânză Gouda felii
Prima dată se face sosul de roşii. Se pune într-un vas uleiul de măsline şi usturoiul şi se lasă foarte puţin la călit. Se adaugă apoi restul ingredientelor şi se lasă la fiert 5-10 minute.
Se pune în tigaia de cupru uleiul de măsline, vinetele şi dovlecelul şi se lasă la călit. Se poate adăuga puţină apă, dar puţină. Se lasă până când legumele sunt “al dente”, după care se adaugă ardeiul iute, ghimbirul, roşiile cherry şi se mai lasă 5 minute pe foc. La final se adaugă condimentele. Minunat! Legumele sunt crocante şi, astfel gătite, în tigaia de cupru, fiecare îşi amplifică aroma dar fiecare rămâne cu aroma lui- nu se amestecă.
Luăm blatul de pizza şi punem 1 strat de sos roşii, apoi brânza Gouda felii, apoi legumele şi la final parmezanul ras. Se pune la cuptorul bine încins 5-10 minute.
Se serveşte pe loc, adăugându-şi fiecare, suplimentar, sos de roşii şi parmezan ras.
cu drag Simona NOGE