Print Friendly, PDF & Email

< Inapoi

Carnea de vânat e în general prea nutritoare şi în deosebi, ea dă mult sânge; nu însă totdeauna cade bine la stomac.
Animale tinere şi bine hrănite au carne uşoară şi bună de friptură; cele mai bătrâne însă au carne tare, pe care stomacul nu o mistuie lesne decât atunci, când e bine gătită.

Iepurele

Iepurele e mai bun, când e tânăr şi gras. Urechile iepurelui tânăr se sfâşie prea lesne. Grăsimea se simte, dacă-l pipăim dealungul spinărei. Iepurele bătrân are carne tare, pe care stomacul nu o poate mistui decât atunci, dacă a fost ţinută în sărături.
Pentru oamenii bolnavi, ori pentru cei ce au stomac slab, nu e decât friptura cu totul simplă de iepure tânăr.

Căprioara

Căprioara care a trecut de peste 2 ani, are o carne tare, care nu e pentru bolnavi. Căprioarele mai tinere au însă cea mai fragedă carne, care friptă, e un leac. Cea mai bună e carnea căprioarelor de munte. Ficatul de căprioară e considerat ca o delicatesă, şi e de recomandat pentru bolnavi.

Mistreţul

Mistreţul e bun cu deosebire în Noiembrie şi Decembrie; carnea lui e fragedă şi uşoară de mistuit. Cea mai bună e carnea mistreţilor tineri, de oarece a celor bătrâni e tare şi cade greu în stomac. Pe timpul goanei, ori a lăptatului, vânatul îndeobşte nu e bun.