Este o reţetă de-a lui Jamie Oliver ce mi-a atras atenţia datorită combinaţiei de gusturi: dulcele dovleacului, amăreala uleiului de măsline, iutele ardeilor roşii, acrul oţetului balsamic şi aromele parmezanului şi cimbrului proaspăt. Ce a ieşit? Ceva foarte bun- un aperitiv cald potrivit zilelor de toamnă.
10 porţii
INGREDIENTE:
1 dovleac mare
2 pumni seminţe de dovleac
o mână mare de pesmet
ulei de măsline
1-2 ardei iuţi roşii (eu am pus unul singur că era foarte iute)
1 legătură de cimbru proaspăt- se rup frunzele şi se toacă mărunt
1 mână de parmezan ras
oţet balsamic
sare de mare şi piper negru- proaspăt măcinate
pătrunjel verde tocat mărunt
Într-o oală mare, cu capac, se pune apă cu sare şi se pune la fiert. Când apa e clocotită se pune dovleacul astfel încât apa să-l acopere. Se acoperă oala cu capac şi se lasă la fiert, la foc mic, 1 oră jumătate (se poate adăuga apă pe parcurs, dacă e nevoie).
Pangrattato: se prăjeşte pesmetul în ulei de măsline, se adaugă sare, piper, cimbru şi ardeiul roşu tocat mărunt. Când capătă o culoare auriu deschisă şi devin crocante se scot pe un şervet de hârtie absorbant. Se prăjesc seminţele de dovleac în ulei de măsline, 1-2 minute, la foc mic şi se adaugă peste pangrattato împreună cu parmezanul.
După 1h şi 30 min. încercăm dovleacul cu o furculiţă- trebuie să intre ca în unt. Se scoate, se pune în strecurătoare şi se lasă puţin la răcit. Se taie capetele şi se lasă coaja. Se taie în jumătate şi se scot seminţele şi miezul acela aţos. Se taie cuburi mari şi se pun pe un platou. Se pune sare şi piper, se stropeşte totul cu ulei de măsline, oţet balsamic iar la final se presară parmezan ras şi pătrunjel verde tocat.
Se serveşte cald cu pangrattato alături.
Este o reţetă ce merită să o faceţi- e uşor de făcut şi are nişte arome deosebite!
Poftă bună!
cu drag Simona NOGE