Print Friendly, PDF & Email

O reţetă rapidă şi delicioasă de paste. Sosul de ciuperci de rouă este simplu dar perfect echilibrat, cu o aromă “sălbatică” în contrast cu aspectul acestor ciupercuţe- fragil şi delicat.

6 porţii

INGREDIENTE:

500 g Spaghettini

700 g ciuperci de rouă

3 fire de usturoi verde, tocat

300 ml frişcă lichidă 32% grăsime

ulei de măsline

ardei roşu iute, uscat şi pisat în mojar până devine praf

sare, piper

 

Începem să fierbem pastele:

Într-o oală se pune apă la fiert. Se pune sare şi puţin ulei. Când apa începe să fiarbă se adaugă pastele şi se lasă la fiert, cât timp este indicat pe cutie, amestecând, să nu se lipească pastele între ele. Oricum trebuie să le gustaţi, să vedeţi când sunt fierte aşa cum vă plac (nouă ne plac aldente, adică mai tari). Se strecoară şi se stropesc cu ulei (păstraţi întotdeauna 1 cană cu apa în care au fiert pastele).

Cum facem sosul:

În tigaia de cupru se pune ulei de măsline şi se pune la foc, la încins. Se adaugă usturoiul tocat şi se lasă puţin, până devine transparent. Se pun apoi ciupercile şi se lasă pe foc până se înmoaie (10-15 min). Se adaugă frişca lichidă şi, în funcţie de cât absorb pastele, folosiţi sau nu apa de pe spaghete. Eu folosesc de obicei pentru că nu-mi plac pastele uscate-seci. Se condimentează la final cu sare, piper şi puţin ardei roşu iute. Se ia de pe foc şi se stropeşte deasupra cu ulei de măsline.

Se pun pastele în farfurie iar deasupra sosul sau puteţi să amestecaţi pastele cu sosul, înainte de a le servi, cum doriţi.

Se servesc imediat, cât sunt calde şi se mănâncă toate, până la ultima bucată! Noi aşa am făcut! Să vă fie de bine!

cu drag Simona NOGE