Carnea de viţel are mai puţine sucuri nutritoare, dar se mistue mai lesne decât cea de vită. Cu deosebire moale e carnea viţelului.Dar nici carnea de viţel nu e priincioasă de cât un timp oarecare şi anume, între 2 şi 6 săptămâni: viţelul care nu a trecut încă de 2 săptămâni, are carne prea zămoasă, iară cel mai mare de 6 săptămâni, înceată a mai fi fraged.
Viţelul hrănit cu lapte are carne albă, iară cel înţărcat şi hrănit cu fân, ori cu tărâţe are o carne mai roşiatică.
Din pulpa de viţel pregătim şniţele, tocături, sau friptură, întreagă.
Bucata din regiunea rărunchilor o pregătim ca friptură, iar din antricoate facem cotlete.
Spata o întrebuinţăm pentru orice mâncări, precum: pentru ciorbă, mâncări, pilaf, tocături şi fricando.
Pieptul de viţel, îl umplem, îl frigem sau pregătim din el papricaş.
Picioarele le întrebuinţăm la prepararea aspicului; sau le ferbem, apoi prăjite cu pesmet, în untură ferbinte.
Capul îl pregătim ca ragout.
Limba o ferbem.
Ficatul îl frigem sau îl prăjim.
Creerii îi pregătim prăjiţi, sau copţi, servindu-i sau singuri sau ca adaus la alte
