Este un sos ce îmbină 3 gusturi: dulce, acrişor şi picant şi merge perfect asortat cu brânzeturi. Poate fi şi un sos pentru fripturi, în special vânat.
1 porţie
INGREDIENTE:
1,5 kg ţelină, curăţată şi tăiată felii
1,5 kg mere, curăţate de coajă şi sâmburi
180 g morcovi curăţaţi de coajă
680 g ceapă roşie, curăţată
6 căni de suc de mere
1 cană de zahăr
1 1/2 cană stafide
15 cuişoare
1 1/2 linguri de seminţe de muştar
5 foi de dafin
2 linguriţe cu vârf de piper negru, proaspăt măcinat
2 linguriţe cu vârf de ardei roşu iute, uscat, proaspăt măcinat
4 linguriţe de sare grunjoasă
Ţelina, ceapa, merele şi morcovii se dau prin maşina de tocat- eu am folosit răzătoarea fină de la robotul de bucătărie. Apoi se pun pe foc, într-un vas- eu am folosit tigaia mea magică de cupru de 6 l. Se adaugă restul ingredientelor şi se lasă să fiarbă la foc mic, amestecând din când în când, până scade compoziţia şi sunt fierte bine ingredientele. Se scot foile de dafin şi se pune sosul în borcanele sterilizate în prealabil (se pun borcanele neacoperite şi capacele în cuptor, pe o tavă cu 1 deget de apă, la foc potrivit, 15-20 minute). Se pun capacele pe borcane şi se mai lasă la dunst în cuptor (se pun în cuptor, pe tava pe care am turnat apă de 1 deget, la foc potrivit, până se evaporă apa).
Trebuie să o gustaţi; s-ar putea să vă placă mai picantă şi atunci măriţi cantitatea de ardei iute, s-ar putea să vă placă mai acră sau mai puţin dulce…
Se păstrează borcanele la loc uscat şi răcoros. Sosul se asortează perfect cu brânzeturi de orice fel, moi sau tari. Poftă bună!
cu drag Simona NOGE