Print Friendly, PDF & Email

Am încercat o altă metodă de a păstra vinetele pentru iarnă, alta faţă de clasicul pus la congelator, în pungi. Se spune că aşa, în borcan, îşi păstrează mai bine gustul. Sper să fie aşa şi să fi meritat efortul!

INGREDIENTE:

vinete

ulei de măsline

sare

 

Se coc vinetele ( prin ce metodă vreţi: acasă, în cuptor sau pe flacără pe plita aragazului sau afară). Se curăţă apoi de coajă şi se lasă la scurs. Se toacă apoi ( ca pentru salată) şi se pun într-un vas, pe foc mic (eu am folosit tigaia mea de cupru) cu foarte puţin ulei pe fundul vasului şi puţină sare. Se lasă pe foc până se înfierbântă bine, amestecând încontinuu.

Se pun apoi în borcanele bine spălate şi sterilizate ( adică puse deschise, cu capacele alături, în cuptor, la foc mic, pe o tavă, 15-20 minute). Se închid borcanele ermetic cu capacele şi se mai pun la cuptor, la dunst umed: pe o tavă se pune apă de 2 degete, se aşează borcanele şi se lasă la foc mic până când se evaporă toată apa. Gata! Acum aştept să treacă ceva timp şi să deschid un borcan să văd diferenţa de gust. Voi reveni cu prima salată de vinete, cât de curând!

Am revenit! Deschid borcanul şi fac salata de vinete; e mult mai rapid, vinetele sunt gata tocate. Fac salata cu maioneză, aşa cum o fac eu ( postarea din 23 iulie) şi…. surpriză! Nu sunt la fel de bune ca cele congelate. Au gustul schimbat, uşor dulceag iar consistenţa e mult mai moale.

Concluzie: vinetele se coc, se scurg şi se pun în pungi în congelator! aşa îşi păstrează gustul şi consistenţa şi sunt foarte apropiate de cele proaspete. E şi mai simplu şi mai rapid.

Cred că am demolat mitul cu vinetele în borcan; dacă nu mă credeţi- încercaţi şi voi! Rămâne totuşi o soluţie pentru cine nu are congelator!

cu drag Simona NOGE