Este o reţetă de supă fără carne dar cu multă proteină vegetală de la năut. Este foarte gustoasă și pentru că are chimen este ușor de digerat, nu balonează. Este un “alt fel” de supă, suficient de interesantă cât să-ți trezească interesul iar dacă ești “carnivor” merită s-o mănânci odată pe an, cel puțin.
6 porţii
INGREDIENTE:
400 gr năut boabe
ulei de măsline
1/2 ceapă tăiată mărunt
3 căţei de usturoi, curăţaţi şi tăiaţi mărunt ( eu acum am pus leurdă de sezon, 4-5 frunze, tocate mărunt)
5 linguri pastă de legume, din borcan
500 gr pastă de roșii
2 lingurițe de chimen măcinat
2 lingurițe de coriandru uscat și măcinat
zeama de la 1/2 lămâie
1 vârf de praf de ardei iute, proaspăt măcinat
sare grunjoasă, piper negru proaspăt măcinat
Se pune năutul în apă rece și se lasă până a 2-a zi. Se scurge apoi apa și se pune la fiert, în apă rece, fără sare. Se fierbe până bobul este moale ( cam 1 1/2- 2 ore). Se scurge de apă.
Într-o cratiţă turnaţi câteva linguri de ulei de măsline. Adăugaţi ceapa tocată și usturoiul. Apoi se toarnă apa, se adaugă restul ingredientelor ( pasta de legume, năutul, pasta roșii), se lasă să fiarbă 10-15 minute iar la final se condimentează ( chimen, coriandru, zeama de lămâie, sare, piper și ardei iute). Gata! Simplu și ușor!
Se servesște cu crutoane. Este o supă bine condimentată, cu o aromă deosebită. Poftă bună!
cu drag Simona NOGE

6 Responses to “Supa de naut”
Bună ziua! Cum se face pasta de legume? Pot pune altceva în loc?
Buna. Eu am pasta de legume pusa de toamna si nu e asa simplu de facut si nu are sens sa o faci special pt supa. Poti sa o inlocuiesti cu legume propriu zise ( morcovi, patrunjel, telina) date pe razatoare foarte marunt sau, dupa ce fierb, le pasirezi sa iasa ca o crema.
Și năutul, din ce îmi amintesc, are coajă… după ce stă în apă trebuie curățat de coji? Am făcut asta o dată și mi-a luat foarte mult timp. De atunci m-am ferit de el. 😛
Eu nu l-am decojit. Am luat naut ambalat in punga, italian, calitate buna. L-am lasat in apa si apoi l-am pus la fiert. Trebuie lasat mult la fiert sau, ca sa scurtezi timpul, poti sa-l pui la fiert in cucta sub presiune. Nu am simtit coji care sa ma deranjeze.
O să încerc să văd cum e cazul, până la urmă, o dată pe an pot să curăț la coji. 😛 Soțului meu nu-i place să aibă în mâncare nici un fel de coji sau oase. 😛 Mulțumesc mult pentru răspunsuri! ^_^
Am făcut-o, cu legume pasate și fără să curăț coaja de la năut. Cuvintele soțului meu: ”Supa de naut m-a surprins tare. Nautul in sine oricum nu ma atrage dar zeama a fost fenomen.” Sunt tare bucuroasă. 😀 Vă mulțumesc pentru rețetă! ^_^